Fostul pugilist Vitali Klitschko, primarul orașului Kiev, anunță care sunt planurile imediate ale președintelui rus Vladimir Putin dacă Ucraina va fi cucerită.
Klitschko a postat mai multe mesaje puternice pe Instagram prin care solicită oprirea demersului lui Vladimir Putin și își strigă revolta prin toate căile.
Fostul star al nobilei arte cere intervenția lui Papa Francisc și l-a invitat la Kiev în plin război.
Vitali Klitschko crede că România ar putea fi vizată de Rusia lui Vladimir Putin.
„Planurile lui Putin sunt să reconstruiască un imperiu, Imperiul Rus, iar românii să nu uite că a fost parte a Imperiului Rus cu ani în urmă. Unde se vor opri ambițiile rușilor? La Ucraina? Nu! Ruși au invadat țările baltice? Da! Polonia? Da! Mai mult ca sigur, România poate fi în planurile rușilor.
Jumătate din corpul meu are sânge rusesc pentru că mama mea este rusoaică. Nu am avut niciodată ceva împotriva rușilor, suntem o nație pacifistă. Rușii văd întreaga lume împotriva Rusiei. Nu e adevărat! Întreaga lume e împotriva războiului”, a spus Vitali Klitschko, potrivit Antena 3.
Vitali Klitschko a anunțat că 220 de locuitori din capitală au murit, inclusiv 6 copii. A precizat că jumătate dintre cei 3.5 milioane de locuitori ai oraşului, în principal femei şi copii, au fost evacuaţi. Kievul este încercuit de mai multe zile de militarii ruşi, iar fostul boxer a luat arma în mână şi se luptă pentru apărarea oraşului.
„Pleacă din Ucraina, întoarce-te acasă! Nu ai nimic de găsit în ţara noastră. Este casa noastră, oraşul nostru natal… vom lupta pentru ţara noastră natală. Îţi trimiţi oameni în Ucraina şi sunt şanse mari să nu-i mai vezi niciodată. Opreşte războiul şi pleacă din Ucraina!
Suntem o naţiune pașnică, dar nu avem altă soluție decât să ne luptăm chiar acum. Nu există o altă soluţie. Dacă ruşii nu se întorc casă, avem doar varianta de a ne lupta şi a ne apăra”, a declarat Vitali Klitschko.
Fraţii Vitali şi Vladimir Klitschko, foşti campioni mondiali la box, au lansat acum trei săptămâni un apel către comunitatea internaţională, cerându-i să susţină Ucraina care este atacată de Rusia şi să nu permită ca această agresiune să continue.
Cei doi au vorbit în ucraineană, rusă şi engleză, mesajul fiind postat pe Instagram: “Fac un apel către toţi partenerii internaţionali să observe această tragedie care are loc în această perioadă în Ucraina şi acest război fără sens care nu va avea niciun câştigător, ci doar oameni care pierd.
Vreau doar să vă spun că trebuie să fim uniţi în faţa acestei agresiuni, în faţa agresiunii Rusiei. Nu lăsaţi să se întâmple asta în continuare în Ucraina, în Europa şi până la urmă în lume. Uniţi suntem puternici. Susţineţi Ucraina!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER